Tălpile-mi Șoptesc

by Lucian Ban

Desculț pășesc potecile tăcute,

Și tălpile-mi șoptesc...

Amintiri ce le credeam pierdute,

De când eram copil,

Și știam să zâmbesc...

De când priveam în sus

Și cerul

Era un ghid, un orizont nescris...

Pe vremea când misterul

Era fantastic,

Nu un compromis...

Ooh tălpilor, cu ce dulce glas,

Mă faceți iar copil!

Ooh tălpilor, ce a mai rămas?

Din ce era atunci fragil?

Și iată că privirea încruntată,

Sculptată ani mereu,

Surprinsă pare…

…de tălpi ce îi arată,

Cine eram odată eu…

Și ridic ochii din țărână,

Cu lacrimile’n ei privesc

Cerul albastru… îmi dă ziua bună.

Zâmbind răspund că-i mulțumesc!

Ooh tălpilor, cu ce dulce glas,

Mă faceți iar copil!

Ooh tălpilor, ce a mai rămas?

Din ce era atunci fragil?

Ooh tălpilor...

Ce a mai rămas...

Din ce era atunci fragil...